Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a amendat cu suma de 3.000 de lei o societate de jocuri de noroc şi pariuri din localitatea Băbiciu, în cadrul unei campanii de verificare efectuate în perioada 29 mai-1 iunie.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul ,,Activități de jocuri de noroc și pariuri.
În perioada campaniei, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 4 controale, în urma cărora au fost dispuse 5 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și a fost aplicată o amendă în valoare de 3.000 lei, unui angajator din localitatea Băbiciu, pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidența timpului de muncă și supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidențe, transmite ITM Olt.
Cele mai frecvente deficiențe constatate:
– Nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidența timpului de muncă și supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidențe;
– Neînmânarea unui exemplar al contractului individual de muncă;
– Neplata drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă.
Source link