In timp ce legiutorul roman si opinia publica s-au concentrat asupra reducerii deficitului bugetar si protectiei jucatorilor vulnerabili, organizatorii de jocuri de noroc au fost nevoiti sa isi reevalueze strategiile financiare si operationale pentru a face fata noilor reglementari.
Noi provocari pentru organizatorii de jocuri de noroc
Modificarile intervenite ca urmare a intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta nr. 82/2023 si a Legii nr. 107/2024 cu privire la organizarea si exploatarea jocurilor de noroc au vizat in principal majorarea taxelor, conditionarea acordarii licentei de inmatricularea sau existenta unui sediu permanent in Romania si interzicerea exploatarii jocurilor de noroc de tip slot-machine in localitatile cu o populatie mai mica de 15.000 de locuitori.
Aceste masuri fac parte dintr-un pachet mai larg de reforme fiscale menite sa aduca venituri suplimentare la bugetul de stat, sa reduca deficitul bugetar si sa descurajeze participarea excesiva la jocurile de noroc. Cadrul de reglementare este intr-o continua schimbare, iar Ministerul Finantelor a publicat in 20 iunie 2024 un nou proiect legislativ cu un impact major.
Din nota de fundamentare a Ordonantei de Urgenta nr. 82/2023 intelegem ca autoritatile urmaresc o crestere de pana la 40% a veniturilor colectate la bugetul de stat, care va permite alocarea unor fonduri pentru activitati si programe de prevenire si tratare a dependentei de jocuri de noroc.
Astfel, prin Ordonanta de Urgenta nr. 82/2023, taxele percepute pentru activitatile din domeniul jocurilor de noroc au crescut considerabil, in unele cazuri fiind chiar si de o suta de ori mai mari. Unele dintre cele mai rasunatoare majorari au fost reprezentate de taxa de licenta pentru jocurile tip slot-machine (de la 75.000 Euro la 150.000 Euro anual), taxele minime aferente autorizatiei de exploatare pentru jocurile de noroc la distanta (de la 115.000 Euro, respectiv 120.000 Euro, la 400.000 Euro anual), precum si contributia anuala a organizatorilor de jocuri de noroc la distanta licentiati din clasa I (de la 5.000 Euro la 500.000 Euro).
Cresterea substantiala a taxelor si limitarea teritoriala a activitatii de exploatare a jocurilor de noroc au fost contestate de numerosi operatori economici si de asociatii reprezentative din industrie, care au sustinut ca aceste masuri sunt discriminatorii si menite sa favorizeze marii operatori, in detrimentul operatorilor mici si mijlocii, care nu isi vor permite sa achite noile taxe si vor fi nevoiti sa isi inchida afacerile.
Cu toate acestea, decizia unor organizatori de a isi inceta activitatea s-a dovedit, in sine, una extrem de costisitoare. Prin raportare la obligatia organizatorilor de a achita, dupa incetarea activitatii, diferenta ramasa de plata din taxa anuala aferenta autorizatiilor de exploatare a jocurilor de noroc, numerosi organizatori se regasesc in imposibilitatea de a plati taxele impuse prin deciziile de incetare a activitatii, emise de catre Oficiul National pentru Jocuri de Noroc (ONJN).
In acest context, tot mai multi organizatori opteaza pentru contestarea deciziilor ONJN si a proceselor-verbale prin care sunt stabilite sumele datorate, inaintand plangeri prealabile in fata ONJN si fiind determinati sa actioneze in fata instantelor judecatoresti pentru anularea obligatiilor de plata excesive, impuse ca urmare a incetarii activitatii de jocuri de noroc.
Multe astfel de cereri sunt inca pendinte, iar anumite instante din tara au statuat in favoarea organizatorilor, in sensul ca taxele datorate de catre organizatorii de jocuri de noroc au la baza desfasurarea unei activitati generatoare de venit, acestia neputand fi obligati la plata taxelor in cazul in care veniturile nu au fost, de fapt, obtinute.
Asemenea actiuni in instanta evidentiaza divergente tot mai profunde si frecvente intre organizatorii de jocuri de noroc si ONJN. De altfel, ultimul raport de activitate publicat de ONJN precizeaza ca, din punct de vedere cantitativ, ponderea cea mai mare in ceea ce priveste asigurarea reprezentarii in fata instantelor judecatoresti o au „dosarele avand ca obiect plangeri contraventionale formulate de persoane juridice sanctionate pentru nerespectarea dispozitiilor legale speciale ce reglementeaza domeniul jocurilor de noroc, care au fost inregistrate in anii anteriori si apoi actiuni avand ca obiect anulare decizii/suspendare acte/efecte acte administrative (decizii)”.
Pe de alta parte, majoritatea organizatorilor de jocuri de noroc aleg sa isi continue activitatea, cautand solutii pentru a se adapta noului context legislativ. Conform unor comunicate de presa transmise de Asociatia Organizatorilor si Producatorilor de Jocuri de Noroc din Romania (AOPJNR) in ultimul an, companiile in domeniu „investesc in supravietuire”, peste 60% fiind companii autohtone mici si mijlocii.
In contextul neclaritatilor legislative, in data de 20.06.2024 a fost publicat un Proiect de OUG pentru modificarea Ordonantei nr. 77/2009 potrivit caruia operatorii nu mai datoreaza diferenta de taxa anuala daca renunta la licenta ca urmare a neinndeplinirii conditiilor de exploatare, si vor beneficia de restituirea anumitor sume achitate pentru aparate de tip slot-machines.
Ramane de vazut daca acest Proiect de OUG va veni in intampinarea unei inevitabile restructurari a industriei, fata de principalul deziderat al organizatorilor de jocuri de noroc de a beneficia de o reglementare predictibila, transparenta, orientata spre atingerea unui echilibru intre generarea de venituri la bugetul de stat, profitabilitatea afacerilor si responsabilitatea sociala.
Autori:
Mateea Codreanu, Partner, Musat & Asociatii
Diana Anghel, Associate, Musat & Asociatii
Source link