Joi, pe lângă faptul că Neagu a anunțat că se va retrage la finele sezonului competițional, handbalista a mărturisit și că după fiecare meci din Liga Florilor va pregăti o supriză pentru fani.
E vorba despre o caravană care o va urmări peste tot în țară. După meciuri, se va amenaja un spațiu special în care fanii vor putea fi alături de Cristina Neagu.
“Exact. Asta voiam să le transmit fanilor. Vreau să fac ceva special în acest sezon. O caravană. Va merge cu mine peste tot în orașele țării. Vom avea un spațiu special în care că voi întâlni cu fanii după meciuri.
Cu siguranță, lucrurile astea se vor afla de pe conturile mele de social media. Îi invit pe toți cu drag la meciuri dacă vor să mă vadă jucând pentru ultima oară!”, a spus Cristina Neagu.
Handbalista a fost legitimată de-a lungul carierei sale la nivel de seniori la cluburi precum HC Activ Ploiești, CS Rulmentul Brașov, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, ZRK Buducnost și CSM București.
Source link