La capătul celor 90 de minute, tricolorii s-au impus cu scorul de 3-1 și sunt lideri în grupă, cu două victorii în primele două meciuri.
Valentin Mihăilă a deschis repede scorul (4), Armandas Kucys a egalat pentru oaspeți în minutul 34, dar golurile lui Răzvan Marin (87, dintr-un penalty scos de Ianis Hagi) și Alexandru Mitriță (90+2) ne-au adus victoria cu scorul de 3-1.
Comentariile lui Dorinel Munteanu despre naționala României
Antrenorul de la Oțelul Galați nu s-a ferit să critice strategia foștilor selecționeri, care obișnuiau să schimbe radical echipele de start de la un meci la altul, ceea ce ar fi contribuit la declinul rezultatelor obținute de tricolori.
“Până la urmă, să nu uităm în ce grupă suntem și cu ce adversari ne luptăm. E logic să câștigăm. Mie, pe lângă rezultat, mi-a plăcut altceva. Dacă nu se făceau unele alegeri greșite, cu antrenori fără experiență, chiar și fără licență, poate echipa asta era mult mai sus acum.
Este incontestabil că nea Mircea Lucescu a venit cu experiența, cu ochiul lui format, cu o carieră în spate, cu modul de a privi fotbalul românesc, dar mai ales cu un stil de abordare special al jucătorilor, de a le transmite și impune unele lucruri.
Nu a putut schimba foarte multe, a mers pe modulul de dinainte, dar a reușit să umble la mentalul băieților. Aici aș remarca și calitatea jucătorilor. Și eu și mulți dintre colegii mei din Generația de Aur am spus mereu că avem fotbaliști cu valoare. Nu aveam disciplina și respectul necesare pentru fotbalul mare, dar pe care nea Mircea le-a impus.
Nu mai merge cu giugiuleala, e prea versat, e trecut prin multe să mai încerci să-l păcălești. Și se vede atitudinea, nu doar pe teren, dar și din declarații. Iar nea Mircea a avut curaj să nu schimbe iar 4-5 jucători, cum au tot făcut-o predecesorii lui. Nu era deloc în regulă cu acele schimbări de la meci la meci. Nicăieri, la marile echipe, nu se făcea așa”, a declarat Dorinel Munteanu, potrivit gsp.ro.
Source link