Gică Popescu, un apropiat al lui Ianis Hagi, susține că decizia Rangers de a nu-l folosi pe mijlocașul român are legătură cu “o chestiune comercială”, posibil referindu-se la creșterea salarială pe care Ianis ar fi primit-o în cazul atingerii a 100 de meciuri jucate.
“Io sper că lucrurile se vor remedia la un moment dat, iar Ianis va începe să joace, indiferent de echipa la care va fi. Ianis a demonstrat că este un jucător de mare valoare la Campionatul European, în multe meciuri la Rangers și în echipa națională.
Situația cu antrenorul este atât de ciudată atunci când clubul își stabilește anumite obiective… eu cred că pentru Ianis nu a fost o chestiune sportivă, ci mai degrabă una comercială”, a spus Gică Popescu, la inaugurarea Centrului de Performanță Sportivă Farul Constanța.
Ianis Hagi se află în prezent în cantonamentul naționalei României pentru meciurile cu Kosovo și Lituania din Liga Națiunilor. În acest sezon, mijlocașul nu a fost utilizat deloc la echipa principală a lui Rangers.
Philippe Clement, antrenor la Rangers, a declarat că nu îl vede pe Ianis Hagi în echipa sa și îi transmite același mesaj jucătorului – să își găsească altă echipă.
“Nu pot spune nimic în acest moment. Am discutat despre situația sa acum câteva luni. Am avut o discuție deschisă și sinceră cu el și cu agentul său.
I-am spus că nu îl vedem în rolul de numărul 10 al echipei în următoarele sezoane și că trebuie să își caute alte oportunități. Situația rămâne neschimbată, iar acum a venit și Bajrami (Nedim Bajrami, un mijlocaș ofensiv albanez transferat de Rangers de la Sassuolo pentru 4 milioane de euro)”, a declarat Clement, în cadrul unei conferințe de presă.
Un reporter din sală l-a întrebat pe antrenorul lui Rangers dacă ia în considerare reintegrarea lui Ianis Hagi la echipa principală, având în vedere că acesta nu și-a găsit încă o altă echipă. “Vom vedea în viitor. Nu pot spune nimic în acest moment”, a fost răspunsul lui Clement.
Source link