Hanul Regal, partenerul mai mic al Cazinoului, atragea cu precădere pe iubitorii de jocuri de noroc.

În anul 1914, când Europa intra în primul Război Mondial, Constanța sărbătorea, dar nu groaza ce dăinuia din cauza luptei, ci pentru că la malul mării se inaugura cel mai luxos hotel de la acea vreme. Botezat „fratele mai mic al Cazinoului“, Hotel Palace, căci despre el este vorba, avea să devină cea mai căutată unitate de cazare.

Hotelul Palace a fost construit în special pentru cazarea iubitorilor de jocuri de noroc care se opreau la Cazino, simbol al orașului Constanța. Ridicată la nici jumătate de kilometru de Cazino, clădirea oferea discreție absolută pentru bogații vremurilor, care își consumau aici aventurile amoroase și patima jocurilor.

Lucrările au fost demarate în anul 1912 și hotelul, inaugurat în luna iulie a anului 1914, pentru că orașul de la malul Mării Negre avea nevoie de o astfel de unitate de cazare deoarece Hotelul Carol I, primul mare stabiliment de cazare, construit în perioada modernă, își schimbă destinația și devine cămin ofițeresc, fiind preluat de Cercul Militar. Din acest motiv, Hotelul Palace îi preia locul ca dotări și servicii, devenind locul preferat al turiștilor, în verile călduroase.

„Proprietarii Hotelului Palace chiar își permit să editeze, în anul 1915, un ghid bilingv al Constanței, în care, pe lângă multe date utile, sunt oferite informații exhaustive asupra stabilimentului. Astfel, aflăm, în premieră, prenumele directorului Husser -Marie Antoinette- și suntem stupefiați că este femeie, pentru ca apoi să fim informați că, în afara celor 250 de camere ale hotelului luminate cu electricitate, există telefon cu orașul la fiecare etaj, ascensoare pentru persoane și bagaje, spațiu pentru corespondență și sală de fumat (…) Fiecare cameră are balcon, de unde se poate avea o priveliște încântătoare de forme și culori, cu perspective mărețe deasupra orașului sau a mării, mai ales de pe terasa de deasupra edificiului, de unde vederea se pierde în infinit (…) În mod cu totul special trebuie citat celebrul restaurant al hotelului, cu bucătărie româno-franceză“, sunt câteva dintre rândurile regretatei Doinei Păuleanu din cartea sa „Peninsula misterioasă – Incursiune în istoriile Constanței“.

În anul 1916, imediat după intrarea României în primul Război Mondial, germanii, împotriva cărora românii luptau, au preluat conducerea asupra Hotelului Palace și au împărțit bijuteria de clădire între spital pentru răniții în război, o aripă destinată birourilor administrative și o alta care ținea loc de spații de depozitare.

După finalul războiului, în 1918, unitatea a revenit la destinația inițială. Din informațiile culese de-a lungul vremii, aflăm că viața de noapte a fost reluată repede la malul mării. Hotelul era ales exclusiv de jucătorii de noroc și era cunoscut faptul că serviciile unității de cazare costau mult, însă erau și numeroase.

Însă hotelul nu reprezenta o atracție doar pentru împătimiții jocurilor de noroc, ci avea și foarte multe facilități pentru doamne. Acestea puteau solicita la recepție servicii de cosmetică. Ceea ce era o noutate, la acea vreme, este că toate camerele furnizau apă caldă și rece, încălzire centrală, telefonie și poștă rapidă cu Europa și Orientul Apropiat și Mijlociu.

Ani mai târziu, în 1928, grandiosul hotel a fost vândut, de către Societatea Marilor Stabilimente, avocatului Toma Boată deoarece, după concesionarea Cazinoului către Edgar de Marcay, acesta s-a substituit legal acestei societăți. Condiţia a fost ca avocatul respectiv să achite datoriile hotelului.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Hotelul Palace a fost preluat de germani, apoi de trupele sovietice, iar într-un final de către Statul Român, în timpul regimului comunist. Hotelul a fost retrocedat moștenitorilor avocatului Toma Boată în anul 2001

Clădirea este alcătuită din cinci, respectiv șase etaje, la nivelul fațadei dinspre mare, construit în stil eclectic, specific Rivierei franceze, având cea mai pitorească poziție de pe malul Mării Negre. Câteva aspecte din arhitectura hotelului demonstrează că acesta a fost gândit pentru a asigura, în principal, confort și discreție pentru clienții săi. Hotelul dispunea de toate facilitățile pe care, la vremea aceea, nu le întâlneai atât de des.

Splendidul hotel va fi pus în siguranță

După mulți ani în care a fost lăsat în paragină, Hotelul Palace va fi pus în siguranță. A fost eliberată, de către Primăria Municipiului Constanța, autorizația de construire pentru lucrări de intervenții pentru punerea în siguranță a monumentul istoric. Clădirea se află, în prezent, într-un stadiu avansat de degradare.

Autorizația de construire nr. 373 vizează lucrări de intervenții pentru punerea în siguranță a Hotelului Palace, de pe strada Remus Opreanu nr. 5- 7, din Zona Peninsulară a orașului Constanța. Documentul este valabil doi ani. Solicitantul actului este ascuns din cauza Regulamentul GDPR, privind protecția datelor cu caracter personal.

Monumentul istoric este scos la vânzare, prețul fiind disponibil la cerere, pe un site de specialitate.

Loredana MIHAI


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Dreputri de autor ©️ 2024 slotescu.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.