Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat săptămâna trecută lista convocărilor preliminare din străinătate pentru meciurile din octombrie ale României din Liga Națiunilor, cu Cipru și Lituania, ambele în deplasare.
Pe lista lui ”Il Luce” se află și Ianis Hagi, căzut în dizgrație la Rangers, unde este folosit doar la echipa B, în meciuri amicale!
Astăzi, tricolorul nostru va juca titular cu numărul 10 la Rangers B în amicalul cu Huddersfield Town, echipă engleză din League One (divizia a treia), acolo unde a retrogradat în vară din Championship, care se va prezenta însă cu formația Under 21.
”Ianis Hagi va evolua într-o poziție mai avansată, misiunea sa fiind să susțină un trio ofensiv alcătuit din Archie Stevens, Findlay Curtis și Chris Eadie”, a explicat site-ul oficial al clubului scoțian.
Ultimul meci oficial la nivel de echipă de club pentru Hagi junior a fost tocmai în primăvară, un Las Palmas – Alaves 1-1 din La Liga, pe 26 mai!
Internatul român nu face parte din planurile lui Philippe Clement, iar Rangers a încercat fără succes să scape de el în vară.
Fotbalistul a transmis însă că este decis să lupte pentru a-și redobândi locul în echipă, dar Clement pare să fi luat decizia finală. Ianis a fost trimis la echipa a doua a scoțienilor, dar nici acolo nu joacă meci de meci.
În ultimele zile, se pare că Ianis Hagi s-a răzgândit, iar, conform Daily Record, mijlocașul român și-ar fi dat acordul să plece în următoarea perioadă de transferuri.
Singura condiție pusă de decarul echipei naționale este ca mutarea să fie una definitivă.
Motivul? Fiul lui Gheorghe Hagi ar fi convins de faptul că jucătorii împrumutați la alte cluburi primesc mai puține minute din partea antrenorilor, acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care ar fi eșuat împrumutul său în La Liga, la Deportivo Alaves.
Întrebat recent dacă situația internaționalului român s-a schimbat, antrenorul Philippe Clement a declarat că tot nu îl vede pe Ianis în echipa sa, iar mesajul pentru jucător este același – să își găsească o altă echipă.
“Nuc pot spune nimic momentan. Am vorbit despre situația lui acum câteva luni. A fost o discuție deschisă și sinceră cu el și agentul lui. I-am spus că nu îl vedem fiind numărul 10 al echipei în următoarele sezoane și că trebuie să își găsească alte oportunități. Situația a rămas la fel, iar acum a venit și Bajrami”, a declarat Clement.
Source link