Ilie Năstase, care în 1972 a jucat pe arena din Cotroceni finala Cupei Davis (România – SUA 2-3) alături de Ion Țiriac, a avut un discurs dur la adresa complexului din Capitală.
Fostul mare tenismen a indicat pentru Sport.ro că a avut un proces cu guvernanții BNR, sugerând că stadionul din Cotroceni a fost îngrădit în mod ilegal.
“Dacă s-a deschis acolo e frumos, o să mă duc și eu zilele astea să văd dacă mă lasă, că poate pe mine nu mă lasă că nu sunt de la rugby. E în paragină și terenul de fotbal și tot. Pe terenurile de tenis am înțeles că s-au făcut parcări. Există o lege care spune că nu ai voie să dărâmi ceva sau dacă dărâmi, faci în altă parte. Dânsul nu a făcut așa ceva. Se crede proprietarul acestei bănci. Banca asta națională e a Românilor, nu a lui acasă! Și terenul, la fel.
A fost un proces cu domnul Țiriac și avocații noștri. Nu a putut să prezinte actele de proprietate. Ăla a fost un protocol între Ministerul Tineretului și Sportului și Banca Națională. Nu este un act de proprietate. Dânsul nu are voie să pună acolo polițiști la poartă. Nu are voie! Și sunt trei.
Am dus-o pe soția mea să-i arăt unde m-am născut și nu m-au lăsat să intru. Ce e asta? Unde suntem? Unde ne trezim? Chiar așa am ajuns? În cei care sunt aleși să creadă că sunt proprietățile lor.
Miniștrii care-i pun în funcție. Îi dau pe alții jos. Vin cu alții. Ce e asta? Avem un domn președinte (Klaus Iohannis) care se plimbă, călătorește pe unde vrea. Se duce în America la Trump. Îi cere o caschetă să-i semneze în loc să ceară vizele. Dacă suntem parteneri cu Statele Unite, atunci trebuie să ne dea și nouă aceleași lucruri.
Copiii mei când vin aici intră ca în brânză. Eu când mă duc acolo stau la coadă trei ore. E normală treaba asta? Trebuie să punem și noi viză la americanii care vin în România. Nu e reciprocitate asta? Dar cu cine să vorbești? Nu ai cu cine”, a spus Ilie Năstase pentru Sport.ro.
Stadionul Cotroceni a fost construit în 1995 și era considerat cel mai “cochet” din țară la vremea respectivă. Are o capacitate de 14,542 de locuri și este în proprietatea Băncii Naționale a României. În urmă cu 13 ani, Cotroceniul era casa “bancarilor” de la FC Național, club care a retrogradat în 2007 din Liga 1.
Source link