Implicarea ONJN în controversa Coldea de la DNA: manipularea la cazinou – Jucați Responsabil

Un alt om de afaceri l-a denunţat pe generalul (r) SRI Florian Coldea la DNA. Este vorba despre un personaj care a fost introdus în reţeaua Coldea – Dumbravă – Cocoru.

Mugurii acestui caz au apărut la mijlocul lunii aprilie, la Realitatea Plus, când a fost invocată implicarea unui angajat ONJN. Atunci, nu i-a fost dezvăluită identitatea, deși redacția i-o cunoștea, fără a deține însă confirmări.

Acum, denunțătorul merge mai departe și a dat în vileag numele și prenumele angajatului ONJN la care făcea referire în interviu protejat de la Realitatea: Marius Sarafu.

Omul de afaceri a povestit, sub protecția anonimatului, la Antena 3 CNN, șirul evenimentelor şi cum manevrau afacerile cei trei generali SRI, iar Sarafu făcea parte din schemă.

„Am fost contactat de numitul Marius Sarafu, inspector în cadrul Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc (ONJN) din România. Mi-a fost prezentată firma CryptoData dacă ar fi interesată să investească în această afacere pentru că a văzut că era aproape finalizată şi urma să performeze. Am fost la ei la sediu unde l-am întâlnit pe Bogdan Mărunţis, Ovidiu Toma, Sebastian Birligea, avocatul lor şi încă o persoană căreia nu îi ştiu numele şi au văzut despre ce este vorba.
Ei au fost interesați să preia 75% din acest cazinou, eu rămânând să răspund, să fiu administratorul afacerii şi să dețin cu Marius Sarafu 25%. Mi s-a părut puţin ciudat dacă ei au 75%, de ce eu să fiu administratorul afacerii. Acțiunile urmau să fie plătite printr-o scrisoare de garanție în valoare de un milion şi jumătate emisă de la o bancă din Malaezia, Anglia din ce ţară voiam eu.

Mi s-a părut un pic ciudat pentru că ştiu povestea scrisorilor de garanție şi am cerut să mi se dea şi mie modelul de scrisoare de garanție. Mi s-a dat modelul de scrisoare de garanție pe care ei l-au dat la MotoGP ca să-şi ia licență sau ce aveau ei acolo în valoare de cinci milioane de dolari emisă de o bancă din Malaezia şi m-am uitat puţin şi eu pe ea.

Am verificat garantul scrisorii de garanție care era o firmă din România. Am verificat firma şi cu un an în urmă avusese un rulaj de 300.000 de euro. Mi s-a părut ciudat. Ei dăduseră cu firma care avea rulaj de 300.000 de euro la MotoGP o scrisoare de garanție de cinci milioane, urma să mai îmi dea şi mie de un milion şi jumătate şi încă una de trei milioane care garantau câștigurile jucătorului pentru că urmau niște sume colosale să se ruleze zilnic prin cazinou, ajungându-se să se ruleze până la un milion de dolari pe zi.

Mi s-a părut foarte ciudat. I-am spus tipului care m-a dus acolo de la ONJN că este imposibil să garantezi cu o firmă care are 300.000 de euro să garantezi scrisoarea mea şi celelalte scrisori. În momentul respectiv mi s-a zis că “ciocul mic”.
Oamenii ăștia îi au în spate pe Coldea, Dumbravă şi Cocoru, trei generali SRI, şi ar fi mai bine să tac din gură. Pentru că chiar dacă m-am prins nu e bine să spun nimic despre ce este vorba.

M-am prins de două lucruri. În primul rând că era vorba de o înșelăciune. Ei voiau să ia 75% din cazinou cu o scrisoare de garanție care nu avea nicio valoare, din punctul meu de vedere, lucru care s-a dovedit din noiembrie când ei au fost eliminați din circuitul MotoGP şi au avut datorii acolo. În momentul în care garantezi cu o scrisoare de garanție dacă ai datori poți plăti imediat, dar ei nu au putut.

Nu am mai vrut să colaborez şi ca să mă convingă să tac, că m-am prins că este o înșelăciune, am început să fiu ameninţat. Mi s-a spus că în spatele lui Toma şi Mărunțiș stau trei generali SRI, Coldea, Dumbravă şi Cocoru, şi dacă mă duc la autorități voi avea mari probleme pentru că oamenii sunt foarte periculoși.

Ştiam că sunt oameni foarte influenți în România. Mi s-a spus că trebuie să-i refuzăm frumos. I-am refuzat le-am spus că nu ne interesează şi după aceea au început să apară diverse surprize. Am început să fiu ameninţat şi șantajat de acest Marius Sarafu, presiuni. Mi-au fost prezentați niște hackeri de la Vâlcea care urmau să aducă nişte carduri să spălăm niște bani. L-am refuzat frumos, i-am spus că nu mă interesează acest gen de afacere. I-am spus că nu am muncit atât toată viaţa ca să mă bag în mizerii din astea. A urmat un șantaj în avion pe care l-am avut de la un fost angajat care mi-a spus că ar fi bine să nu-l supăr pe domnul Sarafu, să accept condițiile lor, că altfel lucrurile vor fi foarte complicate”, a spus cel de-al doilea denunțător al lui Florian Coldea, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.

Marius Sarafu, inspector la Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc, a precizat, într-un drept la replică: „Nu este nicio incompatibilitate în a avea legături de afaceri la un cazinou. Un cazinou ca acesta nu primea jucători din România”.

El a mai spus că are un proces cu denunțătorul și că nu are legătură cu Coldea, Dumbravă şi cu Cocoru, pe care nu i-a cunoscut niciodată. De asemenea, omul nu se consideră vinovat cu nimic.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Dreputri de autor ©️ 2024 slotescu.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.