Mihai Pintilii a rupt tăcerea despre plecarea sa de la FCSB
Tehnicianul a vorbit despre cele spuse și a evidențiat că au fost doar gânduri de moment pe care, acum, le-a dat uitării. Pintilii a mai precizat că locul FCSB-ului nu e printre ultimele clasate și că situația trebuie remediată.
“Nu, a fost o discuție pe la începutul campionatului, dar nu o dorință. A fost o discuție personală cu nea Gigi. Dar nu aș fi vrut să plec.
(Te-a apăsat situația în care ați fost, că nu au mers lucrurile bine în clasament?) Da, și din cauza asta. Și mă gândeam că poate e mai bine să plec eu. A fost la început. Acum am și uitat despre discuție. A fost foarte repede tot ce s-a întâmplat. A fost ceva de moment.
Foarte repede (s-a salvat). Am zis că dacă nu câștigăm ultimele două meciuri din campionat să plec. Poate e nevoie de o schimbare. Pentru că nu-mi convine, nu-mi place să ai locul ăla în clasament. Nu pot să dai ochii cu oameni. Tu trebuie să fii cel puțin în primele 6 ca să fie liniște”, a spus Mihai Pintilii.
Fostul jucător a intrat în staff-ul FCSB-ului în februarie 2020, după ce și-a agățat ghetele în cui. A fost secundul lui Toni Petrea, Elias Charalambous, Nicolae Dică, Bogdan Vintilă, Leo Strizu, Edward Iordănescu și Dinu Todoran de-a lungul timpului.
FCSB, în clasamentul SuperLigii
După 7 etape desfășurate în sezonul regulat, echipa pregătită de Elias Charalambous și-a revendicat a 10-a poziție cu opt puncte: două victorii, două rezultate de egaliate și trei înfrângeri a înregistrat, astfel, FCSB.
Pentru campioană urmează meciul cu CFR Cluj de duminică, 15 septembrie, de la ora 21:00. Cele două se vor întâlni în Gruia, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”.
Source link