Povestea unui șofer de taxi din Ploiești: “Era seară, soția nu avea lapte pentru bebe, iar eu mă distra la jocuri de noroc”

Merg des cu taxiul și aud multe povești, dar cea pe care urmează să vi-o relatez e o lecție de viață pentru toți cei care suferă de dependența de jocurile de noroc.

Povestea e recentă. Pe taximetrist îl cheamă Constantin, face curse prin Ploiești și are în jur de 35 de ani. E un tip carismatic, vorbăreț și respectuos. La prima vedere ai spune că s-ar fi luptat niciodată cu dependența de jocurile de noroc.

Încă de când a început cursa, din puținele subiecte de discuție pe care le aveam, am ales păcănelele. Nici eu nu știu de ce. Taximetristul s-a activat instant și mi-a mărturisit că a fost dependent de jocurile de noroc.

Nimic nou până aici, mai ales în Ploiești, un oraș pline de shaormerii și săli de jocuri de noroc. Omul a început să îmi povestească că avea momente în care își închidea telefonul, ca să nu îl streseze soția. Timpul la păcănele trecea foarte repede, iar banii se terminau rapid. Avea 3 firme pentru care lucra și de la care, nu am înțeles exact cum, dar lua bani. Reușea, în multe dintre situații, să pună banii la loc până la finalul săptămânii.

Soția taximetristului a rămas gravidă, dar individul nu s-a lăsat de jocurile de noroc până când… Într-o seară, tot așa, și-a închis telefonul și a jucat toată noaptea la păcănele. A pierdut mulți bani și nici nu îi venea să se întoarcă acasă. Tot noaptea, soția lui îl căuta în disperare pentru că nu avea lapte pentru copil. Soția și-a sunat cunoscuții și nimeni nu a ajutat-o cu bani ca să cumpere lapte bebelușului.

Noaptea a trecut cu greu, copilul a stat nemâncat toată noaptea, iar taximetristul s-a întors acasă după răsăritul soarelui. Abia atunci a aflat cât de mult îl afectase dependența de păcănele. Acela a fost și momentul în care s-a oprit din a mai da foc la bani și nu a mai intrat niciodată într-un loc în care, spune taximetristul, ajungi să-ți vinzi sufletul și familia.

Sper ca această scurtă poveste cu taximetristul dependent de păcănele să fie ca o lecție de viață pentru cei care se află pe drumul către eșec din cauza acestui viciu.

Anumite informații au fost schimbate din această poveste pentru a proteja identitatea taximetristului din Ploiești.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Dreputri de autor ©️ 2024 slotescu.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.