Un tânăr de 18 ani a fost arestat preventiv după ce a încercat să jefuiască o sală de jocuri de noroc din Mamaia și a agresat o angajată. Anchetatorii au stabilit că el s-a deplasat la localul respectiv cu mașina mamei sale pe care a condus-o deși nu are permis.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au anunțat că un tânăr de 18 ani este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, distrugere și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În concret, în cauză s-a reținut că la data de 08.05.2024, în jurul orei 05:00, inculpatul F.D., în vârstă de 18 ani, în timp ce se afla în apartamentul în care locuiește împreună cu mama sa, din orașul Năvodari, a luat cheile autoturismului mamei sale. Apoi s-a urcat la volanul autoturismului, ce era parcat în apropierea blocului, și a condus fără a deține permis de conducere până în stațiunea Mamaia, oprind în fața unei săli de jocuri de noroc. Inculpatul și-a acoperit apoi capul cu gluga hanoracului cu care era îmbrăcat și fața cu un obiect din material textil și a intrat în sala de jocuri, unde s-a apropiat de barul în spatele căreia se afla operatoarea”, au anunțat anchetatorii.
Ei au adăugat că tânărul i-a cerut femeii banii obținuți din încasări și pentru că nu i-a primit a sărit peste bar, a lovit operatoarea cu palmele și a aruncat spre ea cu un obiect.
A răvășit mai multe bunuri și a distrus un telefon mobil, după care a părăsit sala de jocuri, fără a reuși să sustragă vreo sumă de bani. Ulterior inculpatul a condus din nou până la locuința sa, unde a fost găsit la data de 16.05.2024, cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare”, a mai transmis sursa citată.
Tânărul a fost prezentat Judecătoriei Constanța care a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Source link